Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Mă văd trecând pragul sălii uriașe din Titan, aflată în curtea unei școli de cartier. Glasul mi se pierdea în spațiul larg, nesfârșit, iar ochii nu știau la ce să se uite mai întâi: la corzile de alpinism atârnând din tavan, la trambulinele uriașe, unde țopăiau asistenții cascadori ai maestrului, la peretele de escaladă, la colecția tolediană de săbii și florete de antrenament...
Sobi Cseh, un munte de om (puțin mai mic de înălțime decât mine, dar ceva mai solid), ne aștepta sprijinindu-se de perete, cu brațele încrucișate. Din cauza poziției, bicepșii lui foarte lucrați păreau niște castroane întoarse, introduse în piele de un chirurg strălucit. "Haideți, bă", ne-a îndemnat el părintește, zăbovind cu ochii la trupurile tinerelor actrițe, pe care, mai mult ca sigur, le examina din perspectiva a ceea ce se cheamă "parametrii ideali ai actorilor". Cu alte cuvinte, maestrul opera, fără știrea noastră, o selecție subtilă, prima din numeroasele selecții la care urma să fim supuși.
Să nu trec cu vederea acest lucru. Aș dori, dacă mi se permite, să dedic câteva cuvinte sistemului de selecție. Există o diferență fundamentală între corpurile actorilor și ale actrițelor: acestea din urmă au șolduri mai largi. E important ca un bun selector să discearnă, într-un un grup mixt, o proporție șold feminin-șold masculin nu mai mare de 12 epicteți (un singur epictet e proporția minimă). Cu alte cuvinte, se încearcă evitarea unui grup cu foarte mulți grași. Nimeni nu vrea să lucreze cu actori obezi, ceea ce mi se pare de bun simț.
În episodul următor, aș dori să vorbesc mai mult despre celelalte metode de selecție. Dar acum nu mai pot, pentru că mi-e foame.
joi, 2 octombrie 2008
Articolul lui Paul Cernat despre cartea mea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
