Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Mă văd trecând pragul sălii uriașe din Titan, aflată în curtea unei școli de cartier. Glasul mi se pierdea în spațiul larg, nesfârșit, iar ochii nu știau la ce să se uite mai întâi: la corzile de alpinism atârnând din tavan, la trambulinele uriașe, unde țopăiau asistenții cascadori ai maestrului, la peretele de escaladă, la colecția tolediană de săbii și florete de antrenament...
Sobi Cseh, un munte de om (puțin mai mic de înălțime decât mine, dar ceva mai solid), ne aștepta sprijinindu-se de perete, cu brațele încrucișate. Din cauza poziției, bicepșii lui foarte lucrați păreau niște castroane întoarse, introduse în piele de un chirurg strălucit. "Haideți, bă", ne-a îndemnat el părintește, zăbovind cu ochii la trupurile tinerelor actrițe, pe care, mai mult ca sigur, le examina din perspectiva a ceea ce se cheamă "parametrii ideali ai actorilor". Cu alte cuvinte, maestrul opera, fără știrea noastră, o selecție subtilă, prima din numeroasele selecții la care urma să fim supuși.
Să nu trec cu vederea acest lucru. Aș dori, dacă mi se permite, să dedic câteva cuvinte sistemului de selecție. Există o diferență fundamentală între corpurile actorilor și ale actrițelor: acestea din urmă au șolduri mai largi. E important ca un bun selector să discearnă, într-un un grup mixt, o proporție șold feminin-șold masculin nu mai mare de 12 epicteți (un singur epictet e proporția minimă). Cu alte cuvinte, se încearcă evitarea unui grup cu foarte mulți grași. Nimeni nu vrea să lucreze cu actori obezi, ceea ce mi se pare de bun simț.
În episodul următor, aș dori să vorbesc mai mult despre celelalte metode de selecție. Dar acum nu mai pot, pentru că mi-e foame.
02 octombrie 2008
Articolul lui Paul Cernat despre cartea mea
23 iulie 2008
08 iulie 2008
Vizitați celemaifrumoasecreiere.blogspot.com
Salut lume. Mi-a apărut cartea, în sfârșit! O găsiți în librării, costă vreo 20 de lei. Și să nu se atace nimeni fiindcă am scris "creiere" în loc de "creieri". E în puterea noastră, a utilizatorilor limbii române, să modificăm sistemul când ne oprimă.
Pe data de 18 va avea loc lansarea. Vor fi 2 concerte, unul The Amsterdams (www.myspace.com/theamsterdams), celălalt Mes Quins (www.myspace.com/mesquins). Eu sunt în trupa Mes Quins și ăsta va fi primul nostru concert. Mai sunt câteva detalii de stabilit (ora și afișele). Cum aflu ceva postez.
10 iunie 2008
Bucuria Celor Mai Frumoase Creiere
Gata. Iese cartea cam in 2 saptamani, din cate am inteles. Poate si mai devreme. Nu stiu exact unde fac lansarea, dar vreau neaparat sa fie si un spectacol lectura. Pun aici coperta provizorie, stabilita cu editura. Sa radem cu Cartea Romaneasca si Polirom, deoarece nu ma cheama Liviu Gherman, ci Silviu Gherman.
19 mai 2008
18 mai 2008
Un site mișto cu filme gratis
Aici!
Am descărcat ieri The Brother From Another Planet (John Sayles, 1984), și mi-a plăcut mult de tot. Nu-mi vine să cred că am găsit bijuteria asta de film le liber (fără torenți etc). Au o grămadă de filme bune, în general chestii low budget și sf-uri kitschoase. Dar sunt faine.
Pe lângă filme, au o mulțime de cărți, interviuri, muzică etc. Clic neapărat!
Am descărcat ieri The Brother From Another Planet (John Sayles, 1984), și mi-a plăcut mult de tot. Nu-mi vine să cred că am găsit bijuteria asta de film le liber (fără torenți etc). Au o grămadă de filme bune, în general chestii low budget și sf-uri kitschoase. Dar sunt faine.
Pe lângă filme, au o mulțime de cărți, interviuri, muzică etc. Clic neapărat!
14 aprilie 2008
Din secretele vieții de actor. Episodul 1
Această postare vorbește despre fascinanta viață de actor. M-am gândit că, datorită imaginii pozitive de care se bucură Actorul în România, oamenii vor fi curioși să afle ce se întâmplă la un casting, cum e la o filmare, ce probleme specifice apar în abordarea unui rol, ce drame stau în spatele creației autentice sau câtă implicare și solicitare necesită o piesă de teatru.
Aș vrea să spun de la început că cea mai mare și mai dificilă problemă a actorului e învățarea de text. De altfel, asta e și percepția comună. Mulți oameni m-au întrebat: "cum se poate, domnule, să vorbești încontinuu 2 ore? Mi se pare cel mai greu lucru din lume." Într-adevăr, e foarte greu. Puțini oameni reușesc această performanță, care e demnă de toată lauda - și o spun fără falsă modestie. Îți trebuie cel puțin 3 ani de studii mnemotehnice ca să fii în stare să reții atâta text. În UNATC, rectorul are în mod tradițional un mic aparat de rezonanță magnetică pe care-l ține în biroul lui. Uneori, câțiva studenți merituoși sunt scanați și rezultatele sunt proiectate în sala Berlogea: se poate vedea limpede cum creierul colegilor tăi se modifică de la o săptămână la alta, cum se formează noi legături neuronale și se activează părți corticale până atunci adormite; Smaranda Ciceu, o studentă care acum urmează un doctorat la Universitatea din Austin, Texas, a construit în cămin un dispozitiv de izolare probabilistică a legăturilor neuronale, corelând astfel învățarea de text cu identificarea matricei cerebrale aferente. A fost doar o chestiune de timp până când a reușit traducerea structurilor neuronale în cuvinte și expresii. Stimulând electric anumite regiuni cerebrale din creierul subiectului Cătălin Bordea (care învăța "Romeo și Julieta"), ea a descărcat pe laptop întreaga scenă a balconului. Am râs cu toții când am văzut pe transcriere ce imagine mentală a asociat Bordea cuvântului "capulet": un cap penetrat de un penis, urmat de litera T. E un mare păcat că Smarandei Ciceu nu i s-au recunoscut meritele și că, pentru a-și continua cercetările, a trebuit să plece din țară. Nu ne recunoaștem valorile.
O altă problemă deosebit de interesantă este impostația (sau pronunția sibeliană). Nu poți fi numit actor adevărat dacă nu cunoști secretele tehnicii lui Sibelius, poate cel mai renumit impostator al lumii, a cărui șoaptă, se spune, putea fi auzită de la 850 de metri. El a elaborat modalitatea de a rosti cuvintele folosind așa-numitul "algoritm metalic", care presupune antrenarea simultană a limbii și a minții pentru producerea unui sunet ideal. În funcție de gradul de experiență al impostatorului, sunetul ideal vibrează în mod specific pentru fiecare spectator în parte. Complexitatea incredibilă a acestei tehnici o face extrem de dificil de stăpânit. Totuși, ca reprezentanți ai elitei artistice, actorii din UNATC trebuie să învețe să se supună acestor rigori. Avantajele sunt extraordinare. Chiar dacă acum sunt șomer și n-am mai fost pe scenă de luni de zile, pot să-i șoptesc nevesti-mii "adu-mi un prosop" în timp ce fac duș; ea mă aude de fiecare dată chiar dacă e în sufragerie. Îmi aduce prosop.
Să nu mai spun de orele de lupte scenice, de istoria teatrului, de actorie propriu-zisă... După cum văd, aceste amintiri mă copleșesc, așa că voi dedica fiecăreia un spațiu pe blogul meu. Le-aș scrie pe toate deodată, dar omul, dacă nu e antrenat în UNATC, nu poate face față unei asemenea cantități de text.
Pe data viitoare.
Aș vrea să spun de la început că cea mai mare și mai dificilă problemă a actorului e învățarea de text. De altfel, asta e și percepția comună. Mulți oameni m-au întrebat: "cum se poate, domnule, să vorbești încontinuu 2 ore? Mi se pare cel mai greu lucru din lume." Într-adevăr, e foarte greu. Puțini oameni reușesc această performanță, care e demnă de toată lauda - și o spun fără falsă modestie. Îți trebuie cel puțin 3 ani de studii mnemotehnice ca să fii în stare să reții atâta text. În UNATC, rectorul are în mod tradițional un mic aparat de rezonanță magnetică pe care-l ține în biroul lui. Uneori, câțiva studenți merituoși sunt scanați și rezultatele sunt proiectate în sala Berlogea: se poate vedea limpede cum creierul colegilor tăi se modifică de la o săptămână la alta, cum se formează noi legături neuronale și se activează părți corticale până atunci adormite; Smaranda Ciceu, o studentă care acum urmează un doctorat la Universitatea din Austin, Texas, a construit în cămin un dispozitiv de izolare probabilistică a legăturilor neuronale, corelând astfel învățarea de text cu identificarea matricei cerebrale aferente. A fost doar o chestiune de timp până când a reușit traducerea structurilor neuronale în cuvinte și expresii. Stimulând electric anumite regiuni cerebrale din creierul subiectului Cătălin Bordea (care învăța "Romeo și Julieta"), ea a descărcat pe laptop întreaga scenă a balconului. Am râs cu toții când am văzut pe transcriere ce imagine mentală a asociat Bordea cuvântului "capulet": un cap penetrat de un penis, urmat de litera T. E un mare păcat că Smarandei Ciceu nu i s-au recunoscut meritele și că, pentru a-și continua cercetările, a trebuit să plece din țară. Nu ne recunoaștem valorile.
O altă problemă deosebit de interesantă este impostația (sau pronunția sibeliană). Nu poți fi numit actor adevărat dacă nu cunoști secretele tehnicii lui Sibelius, poate cel mai renumit impostator al lumii, a cărui șoaptă, se spune, putea fi auzită de la 850 de metri. El a elaborat modalitatea de a rosti cuvintele folosind așa-numitul "algoritm metalic", care presupune antrenarea simultană a limbii și a minții pentru producerea unui sunet ideal. În funcție de gradul de experiență al impostatorului, sunetul ideal vibrează în mod specific pentru fiecare spectator în parte. Complexitatea incredibilă a acestei tehnici o face extrem de dificil de stăpânit. Totuși, ca reprezentanți ai elitei artistice, actorii din UNATC trebuie să învețe să se supună acestor rigori. Avantajele sunt extraordinare. Chiar dacă acum sunt șomer și n-am mai fost pe scenă de luni de zile, pot să-i șoptesc nevesti-mii "adu-mi un prosop" în timp ce fac duș; ea mă aude de fiecare dată chiar dacă e în sufragerie. Îmi aduce prosop.
Să nu mai spun de orele de lupte scenice, de istoria teatrului, de actorie propriu-zisă... După cum văd, aceste amintiri mă copleșesc, așa că voi dedica fiecăreia un spațiu pe blogul meu. Le-aș scrie pe toate deodată, dar omul, dacă nu e antrenat în UNATC, nu poate face față unei asemenea cantități de text.
Pe data viitoare.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
